Ciroza ficatului

Este scleroza ficatului, instalată după inflamaţia lui cronică, prin distrugerea unei porţiuni de celule active şi înlocuirea acestora cu ţesut fibros, fiind urmată, adeseori, de atrofia organului. Se împiedică astfel circulaţia sângelui până la nivelul celulelor ficatului şi se instalează insuficienţa hepatică. Treptat se dezvoltă lichid ascitic în cavitatea peri­toneală, iar vasele stomacului şi ale esofagului se îngroaşă şi se dilată până se rup şi dau naştere la hemoragii, uneori mortale.

Un rol important în declanşarea acestei boli îl au factorii infecţioşi şi, în primul rând, hepatita epidemică. Apare frecvent şi după consumul repetat şi îndelungat de alcool. Bolnavul, la începutul bolii, se plânge de lipsa poftei de mâncare, greţuri, balonări şi oboseală, apoi se remarcă sângerări din nas şi din gingii. Probele de disproteinemie indică semne de insuficienţă hepatică.
- Se indică: regim alimentar, ceaiuri, apiterapie.
 
Regim alimentar
• Înlăturarea alcoolului, a tuturor alimentelor grase, conservate, fermentate, ouăle.
• Regimul să fie sărac în lichide şi sare (maximum un gram pe zi).
• Alimentele să aducă cantităţi însemnate de vitamina C, complex B şi P.
• Se recomandă, în general, acelaşi regim dietetic ca şi în hepatita cronică.
Stimulente ale funcţiei hepatice
Fructe: agrişe, cireşe, vişine, fragi, gutui, lămâi, măsline, pepeni verzi, prune şi struguri.
Legume: fasole, morcovi, pătlăgele vinete, ridichi, salată, spanac.
• Se recomandă folosirea sucului de morcovi, ridiche neagră şi sfeclă roşie. Se bea câte o jumătate de pahar, dimineaţa şi seara.
 
Ceaiuri
Chelidonium majus L. (rostopască). Infuzie, cu o jumătate de linguriţă la 200 ml apă clocotită, din care se ia o lingură, din trei în trei ore, în timpul unei zile. Se repetă zilnic până la completa ameliorare.
Hippophae rhamnoides L. (cătină albă). Infuzie, cu două linguri de fructe zdrobite la 500 ml apă clocotită. Se lasă vasul acoperit 60 minute şi se bea apoi, fracţionat, în timpul unei zile.
Cynara scolymus L. (anghinare). Infuzie, cu două linguriţe la 300 ml apă clocotită. Se lasă vasul acoperit 30 minute. Se bea fracţionat, de trei ori pe zi, înaintea meselor principale. După 10 zile se măreşte doza la patru linguriţe, iar după alte 10 zile, la cinci linguriţe. Peste cinci linguriţe nu se mai măreşte doza, căci poate produce colici. După o pauză de o lună, cura se poate repeta. Ceaiul regenerează celulele hepatice.
 
Apiterapie
Mierea de albine. Se ia înainte de mese şi între mese, câte 90-120 g pe zi, cu linguriţa, în mai multe reprize.
 
Colecistitele
Sunt inflamaţii ale vezicii biliare. Pot fi acute sau cronice. Se manifestă prin dureri vii în regiunea ficatului, care iradiază în spate, Până la umărul drept şi se însoţesc de semnele caracteristice infecţiei: febră cu frisoane, stare generală rea. Uneori apar crize dureroase puternice, în special după consumarea grăsimilor, a sosurilor cu rântaş, a mezelurilor, tocăturilor, a ouălor.
Se indică: regim alimentar dietetic, ceaiuri, hidro-electroterapie, presopunctură, acupunctură, tratament balneoclimateric, ape minerale îmbuteliate.
 
Regim dietetic
• Înlăturarea prăjelilor şi a rântaşurilor cu sosuri dietetice: cu sos tomat ce se prepară din suc de roşii, vara, iar iarna, din bulion. Se adaugă pentru gust, ceapă fiartă, foarte fin tocată sau strecurată prin sită. Se foloseşte la mâncăruri cu cartofi, fasole verde ţucără dovlecei, bame etc. şi la făinoase: orez, macaroane, tăiţei, fidea, cât şi la budinci preparate numai cu albuş de ou.
• Să se folosească şi sosul alb, ce se prepară din făină albă cu lapte rece. Se dau câteva clocote, amestecând mereu. Este mai gustos cu adaos de suc de lămâie diluat sau cu sare de lămâie, de asemenea diluată. Se adaugă mărar fin tocat sau verdeaţă. Când totul e fier-binte, se pune puţin unt. Sosul alb este indicat cu : peşte alb, cartofi, dovlecei, fasole verde, varză de Bruxelles. De asemenea, se adaugă peste budinci de legume preparate numai cu albuş, peste chiftele de carne friptă, preparată la aburi.
Sosul tomat combinat cu sos alb înlocuieşte perfect sosul tomat preparat cu rântaş de făină. Se foloseşte ca sos la mâncărurile de legume: fasole, bame, dovlecei, cartofi, conopidă etc.
Sosul de zarzavat se prepară din legume înăbuşite cu apă, într-un vas acoperit cu capac. Pentru gust, se adaugă cimbru, ceapă fiartă, foi de dafin şi verdeaţă. Este indicat cu carne înăbuşită la cuptor, carne rasol şi peşte, cu garnitură de macaroane şi orez.
Sosul caramel se prepară din zahăr ars, stins cu apă rece. Se foloseşte la mâncărurile din fructe uscate şi gutui. De asemenea, se poate adăuga la soteul de morcovi, peste griş cu lapte, orez cu lapte etc.
• Cartofii să fie prăjiţi în baie de untdelemn. Se pun la fiert în untdelemnul rece. Când temperatura a ajuns la 140°, cartofii sunt fierţi şi buni de consumat.
• Se vor exclude din alimentaţie: ciocolata, grăsimile, ouăle, smântână, mezelurile, cafeaua, alcoolul.
Sosul de fructe {mere). 200 g fructe, 5 g făină, 5 g unt, 5 g zahăr. Se păstrează jumătate din cantitatea de mere crude. Restul se pune la fiert cu coajă şi miez. Zeama obţinută se strecoară şi, în ea, se adaugă făina diluată în puţină apă rece, zahărul şi untul. Se dau câteva clocote până se obţine un sos de consistenţa dorită. Înainte de servire, se rade mărul păstrat crud, pe răzătoarea de sticlă. Se strecoară prin tifon şi zeama se adaugă la sos în momentul servirii, pentru a-şi păstra vitaminele. La fel se prepară şi sosurile de vişine, caise etc.
 
Ceaiuri
Cynara scolymus L. (anghinare). Este colagogă, coleretică şi anti-microbiană. Se bea în trei reprize, înaintea meselor principale, dintr-o infuzie, cu două linguriţe la 300 ml de apă în clocot. Se îndulceşte cu miere. După o lună de pauză, se repetă.
Cichorium intybus L. (cicoare). Este colagogă, coleretică şi depurativă. Se face un decoct, cu două linguriţe de rădăcină mărunţită la 200 ml de apă rece. Se fierbe cinci minute şi se bea călduţ, în trei reprize, înaintea meselor principale.
Calendula officinalis L. (gălbenele). Sunt colagoge, coleretice, anti-inflamatorii. Se bea fracţionat, în timpul unei zile, înaintea meselor principale, dintr-o infuzie cu două linguriţe de flori la 300 ml de apă clocotită.
Fraxinus excelsior L. (frasin). Este colagog, coleretic şi antiinflamator. Se bea fracţionat, în timpul unei zile, după mesele principale, dintr-o infuzie cu două linguriţe de frunze la 300 ml de apă clocotită.
Taraxacum officinale Web. (păpădie). Este coleretică şi colagogă. Se beau 2-3 ceaiuri pe zi, după mesele principale, dintr-o infuzie, cu două linguriţe la 200 ml de apă clocotită.
Agrimonia eupatoria L. (turiţă mare). Se foloseşte când colecistitele sunt însoţite de gastrite hiperacide. Se beau 2-3 ceaiuri pe zi, înaintea meselor principale, dintr-o infuzie cu o linguriţă la 200 ml de apă clocotită.
 
Hidroelectroterapie
Aplicaţii de căldură pe abdomenul superior, sub formă de termofor sau parafină.
Solux pe abdomenul superior, 10-15 minute zilnic; total 10 şedinţe pe serie.
Unde scurte, chiar în formele acute, aplicate transversal, un electrod abdominal şi altul dorsal; 5-10 minute, doza II şi III; zilnic o şedinţă;  10 şedinţe pe serie, cu rezultate foarte bune.
Interferenţiali, cu două plăci dorsale, una pe epigastru şi una pe regiunea veziculară. Frecvenţă lentă, intensitate mijlocie, durata 10-30 minute; la două zile o şedinţă; total, 10 şedinţe pe serie.
 
Presopunctură
• În bolile de ficat şi vezică biliară, se va masa zona sensibilă din mijlocul tălpii drepte a piciorului, care se află la 3-4 cm sub degetele 4 şi 5. Se va masa timp de cinci minute ; o şedinţă sau două pe zi; total, 10 şedinţe pe serie.
 
Acupunctură
Punctele cheie sunt: SP4, VS6. Se fac 2-4 şedinţe.
 
Tratament balneoclimateric
• În faza inactivă, stabilizată, se indică apele minerale din staţiunile balneare: Olăneşti, Călimăneşti-Căciulata, Malnaş, Slănic Moldo Tinca şi staţiunile de interes local: Strunga (jud. Iaşi).
Durata unei cure balneare trebuie să fie de 4-5 săptămâni şi chiar < şase săptămâni, în cazurile mai grele.
Cura cu ape minerale îmbuteliate. Se indică: Malnaş, Slănic Moldova 1 şi 3, Tinca, Vâlcele.
• Apele să nu fie mai vechi de trei luni.
• Se beau înainte de mese, încălzite la 20-30°.
• Se începe cu 100 g, apoi se măreşte doza, înghiţitură cu înghiţitură la 200 şi 300 g, după care se va sta culcat pe partea dreaptă 20-30 de minute. Se beau de două ori pe zi, înainte de mese cu o oră. În fazele dureroase se beau Slănic 1 şi 3 şi Vâlcele.
• Când se urmăreşte o drenare a vezicii biliare pentru a se provoca refluxul biliar, de evacuare, apa se bea în două reprize, cu 60 de minute până la 90 de minute înaintea mesei, şi a doua repriză, cu 20 de minute până la 30 de minute înaintea aceleiaşi mese.
 
Pentru aceasta afectiune specialistii va recomanda urmatoarele suplimente Tiens:
1. In cazul diatezei urice:
Calciu Gai-Bao = cate un sfert de tableta, de doua ori pe zi, dupa masa, timp de doua saptamani.

2. In cazul lipsei diatezei urice:
Calciu masticabil = cate o tableta, de doua ori pe zi, dupa masa, sau Super calciu dietetic = un sfert de pachet, de doua ori pe zi sau Super calciu nutritiv = un sfert de pachet, de doua ori pe zi sau Super calciu pentru copii = indiferent de varsta, câte un sfert de pachet,de patru ori pe zi, dupa masa, timp de doua saptamani.

3. Zinc = doua capsule, de doua ori pe zi, dupa masa (copiilor - o capsula de doua ori pe zi), timp de doua saptamani.

4. Veican = cate o capsula, de doua ori pe zi dupa masa (copiilor - o capsula dupa fiecare trei zile), timp de doua saptamani.

5. Chitosan - cate o capsula, o data pe zi, cu 20 de minute inainte de masa, (copiilor nu li se recomanda fara consultatie medicala ), timp de doa saptamani.

6. Dubla celuloza = cate o tableta, de doua ori pe zi, cu o ora inainte de masa. Se vor bea zilnic 2 - 3 litri de apa, timp de o luna. Produsele 5 - 6 se folosesc alternativ (o zi 5, o zi 6).

7. Holican = o capsula, de doua ori pe zi, dupa masa, timp de doua saptamani, dupa terminarea produselor 5 - 6.
 
8. Cordyceps Sinensis + 3 extracte = o capsula, de doua ori pe zi, dimineata si seara, dupa masa
 
Observatii
- Toate produsele se beau cu apa plata calduta  
- Produsele 1- 4 se administreaza dupa masa, doua saptamani, cu pauza de o saptamana.
- Produsele 5 - 6 se administreaza doua saptamani, cu o pauza de o saptamana, dupa care se continua inca doua saptamani.
- Se repeta cura de trei ori pe an.