Artroze

Sunt îmbolnăviri cronice ale articulaţiilor, de natură degenerativă, caracterizate prin deteriorarea cartilajului articular, pe de o parte, şi prin leziuni proliferative osoase de vecinătate, pe de altă parte.
Deteriorarea cartilajului articular constituie leziunea principală şi iniţială a artrozei şi leziuni osoase de vecinătate. Artrozele survin în a doua jumătate a vieţii şi cel mai frecvent sunt atinse articulaţiile mem­brelor inferioare şi coloana vertebrală.

Artrozele au cauze multiple. Sunt considerate, de obicei, de origine metabolică şi endocrină (apar în obezitate, diabet, tulburări de secreţie ovariană). Factorul mecanic are şi el un rol deosebit în declanşare: traumatismele, condiţii statice defectuoase, ducând la uzura cartilajelor; factorul circulator, tulburări vaso-motorii: varice, flebite. Nu trebuie neglijat nici rolul îmbătrânii generale, tisulare şi cel al factorului ereditar.
Se pare că virozele cu acţiune lentă, dar sigură, au un rol important în degenerescenţa tisulară. Simptomul principal este durerea care apare mai ales dimineaţa, la sculare, la primii paşi şi când se schimbă vremea. La mişcări se aud scârţâituri, cracamente. Cu timpul, se instalează anchiloza şi deformările. La radiografie se văd osteofitele, deformările şi osteoporoza.

- Se indică: gimnastică medicală, hidroterapie (împachetări şi cataplasme), băi.
• În artroza genunchiului se recomandă gimnastică medicală, prin mişcări de întindere şi îndoire a genunchilor, culcat, şezând şi în picioare, timp de 15 minute, la sfârşitul zilei şi dimineaţa.
 
Hidroterapie
Împachetări cu parafină. într-o oală smălţuită se topesc 150-200 g de parafină. Cu o pensulă, se întinde pe regiunea bolnavă, la tempe­ratură suportabilă (suportabilitatea se încearcă înainte, pe cot). Primul strat dă o senzaţie de căldură mai mare, celelalte straturi nu se mai simt aşa de fierbinţi. Se pensulează până ce se face un strat de 1,5 cm, apoi se acoperă cu o flanelă şi se ţine cca 20 de minute. Împachetările se fac zilnic, până ce durerea dispare.
Împachetări cu nămol de turbă tip Poiana Stampei, Vatra Dornei. Nămolul se prepară cu apă fierbinte, ca o pastă. Se pune pe o bucată de pânză, în strat de 2-3 cm şi apoi se aplică pe genunchi. Peste bucata de pânză se aplică o flanelă. Se ţine 20-30 de minute. Se execută astfel până ce durerile şi umflăturile dispar.
Cataplasme cu muştar. 200 g de muştar negru se amestecă cu apă călduţă până ce se obţine o pastă ca aluatul. Aceasta se introduce într-un săculeţ de pânză şi se aplică pe genunchi, acoperindu-se apoi cu un cearşaf sau cu o pătură. Se ţine astfel până la apariţia senzaţiei de arsură. În acel moment se înlătură şi se repetă după şase ore sau a doua zi, până ce durerile dispar.
Cataplasme cu hrean. Se rade cca un pumn de hrean, se amestecă cu apă şi cu aceeaşi cantitate de făină integrală, făcându-se astfel o pastă. Se introduce într-un săculeţ de pânză, ce se leagă la gură şi se aplică pe genunchi timp de 15-20 minute. Se repetă zilnic, până la dispariţia durerilor.
Cataplasme cu flori de fân. Se iau flori de fân şi se pun în apă fierbinte să se umfle. Apoi se scot, se storc şi se întind pe o pânză care se pune pe genunchi. După două ore se înmoaie aceleaşi flori din nou în apă fierbinte, se pun în pânza respectivă şi se pun din nou pe genunchi. Se procedează astfel zilnic, până ce durerile dispar. Cataplasme cu paie de ovăz. Se procedează ca şi în cataplasmele cu flori de fân.
Băi generale cu făină de muştar negru. 250 g făină, pusă într-un săculeţ, ce se agită în apa de baie, la 35-37°. Baia durează 20 de minute ; se face zilnic sau la două zile o baie; 15-20 de băi pe serie.
 
Artroza şoldului (coxofemurală, coxoza)
• Se indică: ceaiuri, gimnastică medicală, băi generale, hidroterapie, electroterapie.
Ceai din esenţă de maghiran, chiparos sau rozmarin. Infuzie, cu o linguriţă la 200 ml apă, după fiecare baie.
Gimnastică medicală, prin mişcarea articulaţiei în toate sensurile.
1. Ciclismul sau mişcările de pedalare pe o bicicletă fixă.
2. Sprijinirea în mers pe un baston, pe partea sănătoasă.
3. Combaterea sedentarismului, cu alte cuvinte, mişcare şi iar mişcare, prin plimbări, gimnastică, înot.
 
Hidroterapie
Băi generale cu mişcări în apă. Se recomandă băile cu sare, băile cu sare de Bazna, de Bălţăteşti
Băi cu lujere de roşii (frunze şi lujere fără rădăcini). Se culeg frunzele şi lujerele de roşii, se fierb şi cu apa rezultată se face baie, la 37-38°, la fel ca băile cu paie de ovăz.
Băi cu sare de Bălţăteşti. Se adaugă, la 100 litri de apă, trei kilograme de sare, care se dizolvă înainte, în alt vas. Apa din cadă să aibă temperatura de 37-38°. Durata unei băi este de 20-30 minute. După baie se recomandă spălarea pielii cu un duş călduţ, timp de două minute.
Băi cu infuzie de frunze de coacăz negru, frasin şi nuc, câte un pumn din fiecare. Se pun frunzele într-o oală de 10-15 litri, cu apă în clocot. Se lasă câteva minute să dea în clocot, apoi apa se strecoară în vana cu apă la temperatura de 37-38°. Se fac astfel 21 de băi. Se pot repeta după patru luni.
Băi generale cu făină neagră de muştar. Se pun într-un săculeţ 250 g de făină. Se agită în apa de baie, cu temperatura de 36-38°, timp de 20 minute.
Împachetări cu parafină, 55-60°, timp de 20-30 minute, zilnic; total 20 de şedinţe pe serie.
Împachetări cu nămol, 40-42°, 15-20 de minute, zilnic; total 20 de şedinţe pe serie.
Cataplasme cu făină de muştar. Se face o pastă din 300 de g făină de muştar cu apă călduţă. Se introduce pasta într-un săculeţ şi se aşează pe articulaţii până la senzaţia de arsură (fiind acoperit cu o flanelă). Se repetă până la dispariţia durerilor.
 
Electroterapie
Unde scurte pe articulaţia bolnavă, doze calde (a IV-a), 10-20 minute zilnic, 10-20 şedinţe pe serie.
Ultrasunete pe părţile moi ale articulaţiilor, 1,5-3 Watt/cm2, timp de cinci minute. Total 10 şedinţe pe serie.
Infraroşii, sub formă de solux 15-20 de minute pe articulaţia res­pectivă, urmată de spălare cu apă la temperatura de 22°; zilnic o şedinţă; total 10 şedinţe pe serie.
Lumină superioară sau inferioară, 15 minute zilnic, urmată de spălare la 22°, 20 şedinţe pe serie.
Interferenţiali, în artroze recente. Patru plăci, două deasupra şi două dedesubtul articulaţiei, intensitate medie, frecvenţă rapidă, 20 mi­nute, plus 10 minute spectru cu intensitate medie; la două zile o şedinţă; total 10 şedinţe pe serie.
Interferenţiali, în artroze vechi, intensitate forte şi frecvenţă lentă, 20 minute, plus spectru cu intensitate forte, 10 minute; la două zile o şedinţă; total 10 şedinţe pe serie.
În artroze cu anchiloze fibroase. Se începe cu salve, două minute, electrozi de 50 cm2, în poziţia anteroposterioară, apoi spectru două minute, în poziţie laterală. Se înconjoară apoi articulaţia cu patru plăci, frecvenţă 25-30, timp de 10 minute şi apoi 20 minute spectru; la început intensitate mică, care va fi mărită progresiv, urmărind în aşa fel ca să se mobilizeze articulaţia; la două zile o şedinţă; total 10 şedinţe pe serie.
În artroze cu osteoporoză. M. F. R. două minute, plus salve două minute şi spectru cu ajutorul a doi electrozi, trans-articular. Să se înconjoare articulaţia cu patru plăci sau, dacă nu e posibil, să se utilizeze electrozii P. Rouge, intensitate uşoară, frecvenţă rapidă, spectru cu intensitate uşoară. Când rezultatele clinice vor permite, să se reducă uşor frecvenţa şi să se încerce mobilizarea foarte uşor şi nedureros.
 
Osteofitoza calcaneană (pintenii calcaneeni)
Reprezintă nişte formaţiuni osoase crescute pe calcaneeni, numite osteofite (pinteni calcaneeni), care produc dureri la mers şi la apăsare pe călcâie.
- Se indică hidroelectroterapie.
Împachetări cu parafină, la 50-60°, timp de 15-20 de minute. Se fac 15-20 de şedinţe, zilnic câte una.
Unde scurte, cu minodă sau monodă, doze calde III şi IV, durata 10-20 minute; zilnic câte o şedinţă; total pe serie, 20 şedinţe.
Röntgenterapie, doze antialgice şi antiinflamatorii, 5-6 şedinţe pe serie.
Este o revărsare seroasă într-o cavitate articulară, ca urmare a unei inflamaţii sau a unui traumatism local. Această revărsare deformează articulaţia, care devine globuloasă, cu o scădere a mobilităţii articulare.; Revărsatul articular, instalat brusc, devine în 40 de ore foarte abundent, dispărând în totalitate după aproximativ cinci zile. Acest tablou clinic poate reapărea după 7-14 zile, maximum 30 de zile şi manifestările clinice durează 3-5 zile.
Unde scurte, cu doi electrozi distali sau de cauciuc sau monodă, doza II şi III, durata 5-15 minute; zilnic sau la două zile o şedinţă; total 10 şedinţe, cu rezultate foarte bune.
Interferenţiali, cu patru plăci de electrozi, doi deasupra şi doi dedesubtul articulaţiei, intensitate mijlocie sau forte, frecvenţă lentă.
Interferenţiali, spectru cu intensitate forte, durata unei şedinţe, 30 minute; la două zile o şedinţă; total 10 şedinţe pe serie.
 
Pentru aceasta afectiune specialistii va recomanda urmatoarele suplimente Tiens:
1. In cazul diatezei urice:
Calciu Gai-Bao = cate un sfert de tableta, de doua ori pe zi, dupa masa, timp de doua luni.

2. In cazul lipsei diatezei urice:
Calciu masticabil = cate o tableta de doua ori pe zi, dupa masa, sau Super calciu dietetic = un sfert de pachet, de doua ori pe zi sau Super calciu nutritiv = un sfert de pachet de doua ori pe zi sau Super calciu pentru copii = indiferent de vârsta, câte un sfert de pachet, de patru ori pe zi, dupa masa, timp de doua luni.

3. Zinc = doua capsule, de doua ori pe zi, dupa masa (copiilor - o capsula de doua ori pe zi),
timp de doua luni
 
Observatii
- Toate produsele se beau cu apa plata calduta
- Produsele 1 - 3 se administreaza concomitent timp de doua luni.
- Cura se repeta de doua ori pe an