„Când am ieşit din spital eram efectiv de nerecunoscut. În 18 zile slăbisem 20 de kg. Vezica biliară îmi fusese extirpată, la intervenţia chirurgicală mi se depistase şi o pancreatită şi colac peste pupăză făcusem hepatită B şi C. Starea mea generală era deprimantă; aveam dureri în zona hepatică, oboseam din nimic şi tot timpul trebuia să mă aşez pe pat să mă odihnesc. Când mă trezeam aveam un gust amar în gură şi toată ziua mi-o petreceam într-o apatie care mă descuraja. Nu vă spun cum arătam: palid, tras la faţă, cu obrajii aproape cenuşii!

În fiecare zi luam cam 9 pastile. Fără Fiobilin nu puteam mânca deloc şi vrând-nevrând trebuia să continui tratamentul medicamentos. Ajunsesem la exasperare şi mă temeam ca până la urmă toate acestea o să-mi facă mai degrabă rău decât bine.

Soţia mea m-a convins în cele din urmă să încep o cură cu Forever Lycium Plus, A-Beta-CarE, Aloe Vera Gel, Forever Ginkgo Plus şi Forever Lite. Am continuat regimul alimentar fără carne şi după prima cură cu gel şi A-Beta-CarE eram deja remontat. Îmi revenise pofta de mâncare, nu mai aveam dureri, mă simţeam revigorat ca prin minune, mi s-au reglat purgaţia şi digestia.

Am descoperit că Lite-ul este un stimulent ideal care îmi oferă foarte multă energie, iar acum, după 8 luni de când am început să consum pro­dusele Forever sunt clinic sănătos. Nu mai am gura amară, nu mai sunt obosit, iar ficatul s-a regenerat spectaculos (conform analizelor de la externare ficatul mai funcţiona pe atunci doar în proporţie de 50%). M-am simţit atât de bine după cura cu produse FLP, încât am făcut chiar şi experienţa de a mânca muştar, mujdei şi alimente mai grele pentru a vedea cum reacţionează organismul. N-am avut nici o problemă!

Pe lângă faptul că mă simt excelent, arăt mai proaspăt şi mai sănătos ca niciodată. Mi-­au revenit pofta de viaţă şi culoarea în obraji, tenul este mai neted şi strălucitor. Oricum, nu sunt singurul din familie care s-a bucurat de întâlnirea cu produsele Forever. Nepoţelul nos­tru a avut giardia şi oxiuri timp de 3 ani. Toate tratamentele alopate pe care le-a urmat au fost inutile şi chiar periculoase pentru ficatul unui copil. Avea o paloare permanentă şi era foarte slab, lipsit de energie. După 2 luni în care a consumat zilnic 2 linguriţe de Aloe Berry Nectar şi 2 tablete de Garlic-Thyme este ca argintul viu, analizele arată dispariţia problemelor, durerile din zona ombilicală şi mâncărimile de nas au dispărut.

Am avut deci ocazia să mă conving cu propria sănătate şi propria familie că aloe este miracolul mileniului III. Cred că produsele Forever nu mai trebuie considerate o modă, ci o cerinţă imperioasă a acestui secol, alături de alimentaţia pe baze naturale şi celelalte remedii naturiste.

Şi sunt convins că produsele pe bază de aloe sunt surpriza mondială care poate duce la falimentul industriei farmaceutice sintetice.”
 
Ion Şută, Sibiu