Poli-alergie de contact

„Doi ani la rând am stat la rudele mele în Statele Unite unde am rămas câte 6 luni. Dar nu mă duceam în vacanţă ci pentru tratamentul unei alergii foarte încăpăţânate. Am făcut nenumărate analize, am luat medicamente, m-au văzut o groază de doctori. Cel mult pentru două luni nu eram afectată de boală, dar, după ce simptomele reveneau, alergia era parcă şi mai urâtă. Praful, părul de animale, fânul, polenul, puful, detergentul, toate acestea mă făceau să mă umflu şi să mă înroşesc până ajungeam de nerecunoscut. Ce să mai spun de mâncărimea pe care o aveam! Era insuportabil.

La prima prezentare cu produsele FLP m-am dus aproape desfigurată. Ochii erau prac­tic două fante înguste aşa de tare mi se umflaseră. Doamna doctor care prezenta produsele m-a dat chiar atunci cu Aloe First. Întâi a început să se retragă umflătura nasului, apoi a băr­biei şi a ochilor, iar la sfârşitul prezentării faţa era pe trei sferturi dezumflată.

Am început să folosesc de câteva ori pe zi Aloe First, seara mă dădeam pe faţa cu crema verde (Aloe Vera Gelly) şi am luat gradat cât o optime zilnic, (apoi 2, 3, ...) de Forever Bee Pollen până am ajuns la o tabletă pe zi, iar la o tabletă şi jumătate m-am oprit.

De atunci a trecut... un an şi şase luni şi nu am mai avut nici o problemă aler­gică. Este extraordinar, nu-i aşa?!”

Margareta Gog, Timisoara